VALORI
Echipa Asociației PRO ROMA este formată din oameni diferiţi, aduşi împreună de următoarele valori împărtăşite:
Iniţiativă: a acţiona potrivit unei responsabilităţi personale faţă de comunitatea din care facem parte, angajament
Învăţare şi inovaţie: abordarea obiectivă a situaţiei şi găsirea unor soluţii inovatoare
Rezultate măsurabile: conceperea unor proiecte cu rezultate măsurabile, care vor demonstra comunităţii cum ar putea să se dezvolte
Comunicare: punerea accentului pe răspundere în faţa tuturor părților implicate, integritate, obiectivitate, încredere, transparenţă...
Apolitic: asumarea rolului de convocator neutru
Spirit filantropic: reconectarea cetăţenilor la un istoric plin de generozitate şi încurajarea investiţiilor în comunitate
Profesionalism în activitățile derulate, respect față de colaboratori și față de beneficiarii activității organizației, integritate și onestitate, persuasivitate și perfecționism, putere de muncă și eficiență sunt valorile pe care am construit asociația. Aceleași valori se aplică în fiecare zi în munca desfășurată de membrii și angajații asociației.
Filosofia Asociației PRO ROMA poate fi sintetizată astfel: Construiește încrederea și abilitățile, întărește auto-sustenabilitatea și capacitatea de luare a propriilor decizii, încurajează participarea, democrația, acțiunea și analiza, susține dezvoltarea bazată pe egalitate de șanse, pe drepturile omului, fără a fi influențat de factorii politici în colaborarea cu partenerii locali.
Dezvoltarea parteneriatelor
Asociația PRO ROMA caută să clădească parteneriate cu alte organizaţii şi instituţii interesate de etnia romă, care recunosc şi respectă reciproc nevoile şi interesele fiecărei organizații, evitând relaţiile de subordonare. Abordarea în construcția politicilor și a programelor trebuie să reflecte nevoile şi resursele grupurilor țintă. La cel mai de jos nivel, identificarea, planificarea și implementarea inițiativelor locale trebuie să își aibă rădăcinile în comunitate, în timp ce abordarea instituțiilor regionale și naționale este necesar să fie reflexivă și proactivă.
Pluralism
Pluralismul și recunoașterea diversității romilor în cadrul societății civile (și a societății în general) este un pricipiu director. Din acest motiv, sprijinul trebuie acordat într-un cadru deschis și corect, indiferent de grupări politice, identitățile sub-grupurilor, religii şi alte forme de expresie ale diversității.
Capacitatea de construcție socială
În procesul de stimularea iniţiativelor și schimbare socială, grupurile locale trebuie să se dezvolte ca entităţi autonome. În practică, acest lucru înseamnă facilitarea unui proces de creştere a capacităţii şi a capabilităţii de planificare, negociere şi luarea deciziilor pe probleme privind propriile vieţi şi a comunităţilor din care fac parte, evitându-se în acelaşi timp relaţii de dependenţă.
Egalitatea de șanse
Gradul de conştientizare de gen şi de reacţie la această problematică ar trebui să influențeze instituțiile, dezvoltarea politicilor și a programelor. Asociația PRO ROMA sprijină o abordare care ia în considerare rolurile sociale construite de gen în familii şi comunităţi, oferind, prin urmare, oportunităţi echitabile pentru schimbare socială.
Responsabilitate
Fiecare parte în proces trebuie să fie trasă la răspundere pentru acţiunile sale. În acest sens, este important instituţionalizarea practicilor de transparenţă în special printr-o comunicare bună, schimbul de informaţii reciproc şi publicaţii.
Planificare strategică
Pentru o organizaţie civică este important să planifice strategic, în sensul de a urmări cel mai mare impact posibil al activităţilor susţinute. Pe de o parte, acest lucru necesită sprijinul a activităţilor locale, care generează încredere, să consolideze organizarea comunității, care au un impact vizibil şi va servi ca punct de plecare pentru dezvoltarea comunităţii în continuare. Pe de altă parte, iniţiativele susținute trebuie să fie inovatoare şi să aibă potenţialul de a fi modele care pot fi adaptate şi multiplicate în alte locaţii şi de către instituţiile de stat.
Programe integrate
Programele susținute şi iniţiative ar trebui să fie acţiuni integrate, comprehensive, evitându-se astfel izolarea de mediul înconjurător, prin mobilizarea sprijinului guvernelor locale şi alte instituţii sociale şi civice. Metodele de punere în aplicare ar trebui să servească pentru a deschide noi canale de comunicare şi cooperare. În acest fel, activităţile proiectelor susținute pot contribui, de asemenea, la procesul de schimbare a atitutidinilor pline de prejudecată și ignoranță la adresa romilor prin comunicare rezultatelor pozitive .